EVENIMENT Un cetățean din Ripiceni a încercat vigilența polițiștilor. S-a ales cu dosar penal

Publicat pe: 4 decembrie 2017, 07:51 de / Eveniment
EVENIMENT Un cetățean din Ripiceni a încercat vigilența polițiștilor. S-a ales cu dosar penal

Un bărbat de 39 de ani din Botoșani a reușit în două zile consecutiv să încalce legea, alegându-se cu dosar penal și o sancțiune contraventionala.

La data de 30.11.2017, patrula din cadrul Secției 3 Patrula Rurală din localitatea Marginea, pe raza comunei Marginea, a oprit regulamentar un autoturism condus de un cetățean din comună Ripiceni.
Intrucat emană halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Rădăuți, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Politistii au întocmit dosar penal sub aspectu săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influență băuturilor alcoolice”.

In dimineață următoare ( 01.12.2017) același bărbat a încercat din nou vigilența polițiștilor, fiind depistat, tot pe raza comunei Marginea, în urmă unui control în trafic cu o alcoolemie de 0.05mg/l în aerul expirat.

Cu ocazia verificărilor s-a mai constat că șoferul avea suspendat drepturile de a mai conduce un vehicul pe drumurile publice din data de 30.11. 2017.

Acesta si-a justificat fapta ca nu avea cu ce sa ajunga acasa iar autoturismul nu avea unde sa-l lase.

Acesta a fost amendat contraventional ca nu avea asupra sa cartea de identitate.

Deasemenea, s-a intocmit dosar penal privind infractiunea de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata”.

Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed