Conducerea CJ Botoșani va putea semna, într-un final, contractul pentru rampa de gunoi de la Stăuceni. Compartimentul de specialitate din cadrul CJ lucrează la redactarea documentului, asta după ce Curtea de Apel de la Suceava a respins contestaţia formulată de Girexim Piteşti, declarat iniţial câştigător, dar descalificat de Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor. Prin urmare, câştigător a fost declarat Diasil Suceava-Rosal. Urmează ca la finele lunii să se organizeze o ultimă şedinţă de CJ, cu vechea componenţă din mandatul 2012 – 2016, pe a cărei ordine de zi să fie cuprinse contractul de concesiune, taxele, tarifele dar și inventarul care se predă operatorului, pentru ca rampa să fie cu adevărat funcţională. Până acum, licitaţia pentru gestionarea depozitului de la Stăuceni a eşuat de două ori, din cauză că firmele nu îndeplineau condiţiile din caietul de sarcini. La cea dea treia licitaţie organizată în aprilie, a fost stabilită o câştigătoare, însă aceasta a fost descalificată de CNSC. Prin urmare, a fost aleasă drept câştigătoare a doua ofertă ca preţ, cea de 35 de milioane de lei făcută de asocierea Diasil Suceava-Rosal. Finalizat în 2013, depozitul de deşeuri, în care s-au investit 143 de milioane de lei, încă nu a fost deschis
Cele mai citite
Botoșani
12:49,
26 aprilie 2024
15°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
În siguranță, de Sărbătoarea Floriilor
-
Cosmin Andrei: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”
-
VIDEO/FOTO Atelier de încondeiat ouă de Paști, la Mihălășeni
-
Grav accident pe raza localității Cișmea
-
Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani
-
O nouă zi din „Săptămâna Verde” petrecută alături de pompieri
-
Ai 700 de șanse la dispoziție să devii jandarm! Vino în echipa noastră!
-
LPS BOTOȘANI – campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton!
-
LPS BOTOȘANI-campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton
-
Conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, ediția a II-a
Sucevenii sunt câștigătorii marelui contract de salubrizare de la rampa de gunoi Stăuceni
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: