Cele mai citite

loader-image
Botoșani
01:25, 27 aprilie 2024
temperature icon 6°C
cer senin
Humidity 91 %
Wind 3 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 3 Km/h
Clouds Clouds: 5%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:02
Sunset Sunset: 19:19

Ultimele Știri

Sancțiuni pentru nerespectarea perioadei de prohibiție

25 mai 2017 | Eveniment

În luna mai a.c., jandarmii au axecutat două acțiuni pe râul Prut, care au vizat respectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura, în cooperare cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Nouă pescari care nu au respectat interdicția de a pescui în perioada de prohibiție și în zonele de protecție au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 3900 de lei.
Reamintim pescarilor faptul că, pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca Costești și confluența cu râul Elan este declarat zonă de refacere biologică/zonă de protecție pentru resursele acvative vii tot timpul anului, cu excepția pescuitului recreativ, desfășurat în afara perioadei de prohibiție.
Până în data de 30 mai inclusiv rămâne în vigoare perioada de prohibiție privind pescuitul comercial și recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și a altor viețuitoare acvatice în râul Prut, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești.
Din această dată, pescuitul recreativ va fi permis pe râul Prut și pe celelalte râuri din județul Botoșani, cu respectarea, bineînțeles, a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Două dintre condițiile stipulate în ordonanță, obligatorii pentru persoanele care pescuiesc în habitatele piscicole naturale, sunt deținerea unui permis de pescuit recreativ valabil și reținerea doar a peștilor care au dimensiunile minim admise, respectiv de 12 cm în cazul bibanului, 15 cm pentru babușcă, caras și roșioară, 25 de cm pentru lin, clean și morunaș, 27 de cm pentru mreană, 30 de cm pentru avat, 35 de cm pentru crap, 40 de cm pentru șalău și știucă, precum și de 50 de cm pentru somn.
Reținerea a unor pești cu dimensiuni mai mici poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 300 și 600 de lei.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri