Cele mai citite

loader-image
Botoșani
03:20, 19 aprilie 2024
temperature icon 5°C
cer acoperit de nori
Humidity 82 %
Wind 8 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 18 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:16
Sunset Sunset: 19:08

Ultimele Știri

Rotaru: „În cazul casei Președintelui Iohannis instituțiile trebuie să reacționeze ca în litigiul bulevardului Mihai Eminescu din Botoșani”

28 februarie 2017 | Politica

Deputatul PSD Răzvan Rotarul a declarat astăzi că instituțiile statului trebuie să facă lumină în ceea ce privește aspectele ilicite constatate de instanțele de judecată în cazul casei președintelui Klaus Iohannis. Acesta a subliniat că dacă într-o cauză civilă instanța constată existența unor acțiuni ilicite, atunci Parchetul trebuie să înceapă automat cercetarea penală pentru a stabili cine sunt vinovații. În acest sens, deputatul a dat ca exemplu cazul bd-ului M. Eminescu din Botoșani, unde DNA a intervenit imediat după pronunțarea instanței civile, care a constat că garanția pentru asfaltarea defectuoasă a fost pierdută din culpa Primăriei Municipiului Botoșani.

„Am avut un caz similar în Botoșani, în 2008, când s-a asfaltat bulevardul Eminescu, iar după puțin timp s-a făcut praf. Garanția nu mai era în bancă pentru că firma de asfaltare o luase deja cu acordul Primăriei. Instanța civilă a constat culpa, iar DNA a început ancheta pentru a stabili cine a comis infracțiunea și a semnat în Primărie. La fel trebuie să reacționeze instituțiile și în cazul casei președintelui Iohannis. Instanța civilă a anulat titlul de proprietate pentru că a fost obținut pe baza unui act fals. Deci s-a făcut un fals și uz de fals. Procurorii trebuie să facă anchetă. Cel care făcut falsul a fost deja condamnat. Trebuie stabilit cine a făcut uz de fals”, a declarat Răzvan Rotaru.

Acesta a spus că îi acordă președintelui Iohannis prezumția de nevinovăție, dar a susținut că organele statului trebuie să înlăture suspiciunile care planează asupra instituției prezidențiale. „Nu spun că domnul președinte ar fi comis uz de fals. Dar trebuie făcută o anchetă penală serioasă, pentru a se stabili cine a comis această infracțiune constatată de o instanță de judecată printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Nu putem rămâne cu aceste suspiciuni asupra președintelui, care a declarat în numeroase rânduri că susține lupta anti-corupție și statul de drept. Procurorii trebuie să înceapă ancheta. Un vinovat există cu certitudine, pentru că fapta de uz de fals a fost constatată de instanța civilă”, a declarat deputatul PSD.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri