Cele mai citite

loader-image
Botoșani
10:47, 28 martie 2024
temperature icon 12°C
cer acoperit de nori
Humidity 72 %
Wind 23 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 29 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:59
Sunset Sunset: 18:36

Ultimele Știri

Proiect fără susţinere la Senat

1 martie 2014 | Politica

popautiSenatorul Doina Federovici a susţinut în această săptămână în cadrul comisiilor pentru învățământ, agricultură, privatizare şi a celei juridice acordarea avizelor negative pentru propunerea legislativă inițiată de parlamentarii PNL de Botoșani privind trecerea Staţiunii Popăuţi de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” la Consiliului Judeţean Botoşani. Vicepreşedintele PSD Botoşani a reuşit să convingă amintitele comisii, care au dat aviz negativ transferului. În aceste condiţii, proiectul de lege nu poate trece de plenul Senatului. „Susțin cu tărie toate proiectele județului Botoșani, mai puțin cele care vin în contradicție cu legislația în vigoare. Am credința că noul guvern va avea capacitatea de a îndrepta și această nedreptate a regimului Băsescu-Boc, cea a stopării finanțării din bugetul de stat de unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, așa cum a fost prevăzută în legea nr 45/2009 iar stațiunea Popăuți își va relua locul printre unitățile de cercetare de elită ale României ” a precizat senatorul PSD Doina Federovici. Social-democrata a adus mai multe argumente împotriva realizării transferului, cum ar fi că o instituţie precum CJ Botoşani nu are dreptul să finanţeze o activitate ştiinţifică, dar nici să susţină cheltuielile curente şi de capital la o unitate ce are alt profil decât cel al Consiliului Judeţean. De asemenea, s-a invocat şi că instituţia nu are în obiectul său de activitate şi nici în atribuţii „cercetare ştiinţifică agricolă” şi în consecinţă nu are cum îndruma şi controla cercetarea ştiinţifică de profil. Staţiunea de Cercetare Popăuţi a fost înfiinţată în 1909 şi funcţionează de peste 104 ani ca unitate de cercetare ştiinţifică cu profil zootehnic de importanţă naţională.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri