SPORT- FOTBAL Clubul Rapid Bucureşti a fost cumpărat. Vezi cine face parte din noua conducere

Publicat pe: 11 august 2017, 05:43 de / Fotbal, Sport
SPORT- FOTBAL Clubul Rapid Bucureşti a fost cumpărat. Vezi cine face parte din noua conducere

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat, joi, pentru Agerpres, că a stabilit organigrama noului club de fotbal care a obținut dreptul de folosință a mărcii, culorilor și siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, Daniel Niculae urmând să fie președinte, Daniel Pancu, director tehnic, iar Marius Măldărășanu, antrenor.

Acesta a menționat că noua echipă de conducere, din care va face parte și un al patrulea fost jucător rapidist, Ovidiu Burcă, va fi prezentată oficial în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în 21 august la sediul Primăriei Sectorului 1. “Așa cum am promis, din noua echipă de conducere a clubului de fotbal fac parte numai rapidiști. Daniel Niculae va fi președintele clubului, Daniel Pancu, director tehnic, Marius Măldărășanu, antrenor, iar Ovidiu Burcă, director general sau manager, nu mai rețin exact funcția. Îi vom prezenta pe toți oficial în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la Primărie în 21 august”, a spus Tudorache.

Noua echipă va juca în ediția 2017-2018 a Ligii a IV-a, a anunțat primarul. “Am vorbit la AMFB, acum se fac toate procedurile, cu acte și tot ce este nevoie. Vom juca în Liga a IV-a, la fel ca echipa celor de la Clubul Sportiv al Armatei”, a precizat primarul.

Conform Ordonanței de Urgență 38/2017, autoritățile publice locale pot finanța activitățile sportive în limita a 5% din buget. Bugetul Primăriei Sectorului 1 este în prezent de 350 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că poate investi în sport aproximativ 17,5 milioane de euro. Gruparea de fotbal Rapid a intrat în procedură de insolvență în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul București a dispus intrarea în faliment și dizolvarea societății. Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. În perioada următoare, lichidatorul urmează să scoată la licitație palmaresul și mărcile FC Rapid.

http://www.stiripesurse.ro

Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed