EVENIMENT Noi măsuri luate de membrii CJSU cu privire la cazurile de antrax din Manoleasa

Publicat pe: 17 iunie 2017, 20:04 de / Eveniment
EVENIMENT Noi măsuri luate de membrii CJSU cu privire la cazurile de antrax din Manoleasa

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-au reunit azi într-o nouă şedinţă convocată de prefectul Dan Şlincu, după ce tot azi a fost identificat un viţel cu suspiciune de antrax.
Animalul, care face parte din aceeaşi exploataţie a familiei din cadrul căreia unul din membri a fost diagnosticat cu antrax după ce au sacrificat o bovină bolnavă, a fost supus testelor iar reprezentanţii Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) vor primi rezultatele în cursul zilei de mâine. Potrivit directorului unităţii sanitare, Minodora Vasiliu, viţelul a fost vaccinat anticărbunos recent şi ar putea fi vorba şi de o reacţie la acest vaccin.
Până la obţinerea rezultatelor, s-a dispus prelungirea interdicţiei de păşunat până pe 29 iunie, în condiţiile în care, dacă nu ar fi apărut această situaţie, în cursul zilei de mâine localnicii şi-ar fi putut aduce animalele pe păşune.
Se vor menţine şi cele două filtre ale poliţiştilor pe zonele Avrămeni – Flondora şi Ştefăneşti – Flondora iar o echipă mixtă, formată din jandarmi şi poliţişti, vor monitoriza zona din Manoleasa.
De asemenea, va fi menţinut şi cortul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), pe păşunea din sat.
Însă, cu excepţia familiei din exploataţia căreia a fost identificat viţelul, toţi ceilalţi crescători de bovine pot aduce laptele la punctele de colectare.
Pe de altă parte, viţelul cu suspiciune a fost izolat iar perimetrul unde a stat a fost înconjurat şi dezinfectat cu sodă caustică.
În cazul în care se va impune, membrii CJSU se vor întruni într-o nouă şedinţă în cursul zilei de mâine.

Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeCheck Our Feed