Asta este ultima decizie a Tribunalului Botoşani, care a dispus vineri o nouă prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul fostului preşedinte CJ, Florin Ţurcanu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Cum fostul şef al judeţului a fost ridicat de procurorii DNA pe 22 martie, decizia de vineri a magistraţilor echivalează cu menţinerea arestului până luna viitoare, adică o jumătate de an de arest, însă sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Ţurcanu este acuzat că în urmă cu doi ani ar fi ajuns la o înţelegere cu omul de afaceri Marcel Bârsan pentru ca acesta din urmă să-i construiască o casă pe Aleea Pajiştei din municipiul Botoşani, promiţându-i în schimb că-l va ajuta să câştige o serie de lucrări scoase la licitaţie de CJ sau unităţile subordonate. Casa a fost construită pe numele socrului lui Ţurcanu, folosindu-se o firmă „tampon”, dar afacerea a fost dejucată de procurorii DNA, cu ajutorul omului de afaceri, care a recunoscut înţelegerea cu fostul preşedinte CJ. Dosarul a trecut deja de camera preliminară, magistraţii urmând să stabilească data la care va începe procesul propriu-zis.
Cele mai citite
Botoșani
00:30,
18 aprilie 2024
7°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Marius Budăi: „Noi suntem PSD și PSD înseamnă grijă față de oameni!”
-
Vasilache și Mărioara … spectacol in premieră la Teatrul Vasilache
-
Polițiștii de frontieră curăță Prutul de plase monofilament interzise de lege
-
Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, 13-14 aprilie 2024, ediția a VIII-a, Rogojești, Botoșani
-
Lucian Trufin, candidat PSD la Consiliul Județean: „Voi continua programul de modernizare a drumurilor județene realizat de Doina Federovici”
-
Pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a patru incendii
-
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și U Craiova 1948
-
Ședință de lucru cu directorii unităților de învățământ din județ
-
Guvernul alocă bani pentru modernizarea grupurilor sanitare ale școlilor din mediul rural
-
Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
Jumătate de an după gratii pentru Florin Țurcanu
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: