EVENIMENT Jandarmii în misiune la Zilele municipiului Botoșani

Publicat pe: 21 aprilie 2018, 08:07 de / Eveniment
EVENIMENT Jandarmii în misiune la Zilele municipiului Botoșani

În perioada 20-23 aprilie a.c., 80 de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările publice prilejuite de organizarea, în Centrul Vechi, a ,,Zilelor municipiului Botoșani”, acţionând pentru aplanarea stărilor conflictuale şi prevenirea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Tot în această perioadă, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi alături de botoşăneni la procesiunea şi slujba religioasă organizată cu ocazia hramului bisericii ,,Sfântul Gheorghe”, unde este aşteptat un număr mare de credincioşi.

În executarea misiunilor specifice, jandarmii vor fi sprijiniți de poliţişti rutieri, pompieri și polițiști locali.
Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii botoşăneni să adopte un minim de măsuri de autoprotecție, să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă 112 :

– manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
– păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
– când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări din partea unui hoţ;
– când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
– obiectele tentante, lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
– evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
– nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
– evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referire la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
– alegeţi drumurile intens circulate, iluminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
– deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane.

Aducem la cunoştinţa cetăţenilor faptul că circulaţia autovehiculelor pe strada Victoriei, în zona manifestărilor publice, va fi restricţionată pe timpul desfăşurării acestora.

Distribuie pe: