Cele mai citite

loader-image
Botoșani
07:39, 29 martie 2024
temperature icon 15°C
cer fragmentat
Humidity 58 %
Wind 27 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 35 Km/h
Clouds Clouds: 62%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:57
Sunset Sunset: 18:38

Ultimele Știri

Întâlnire convocată de prefect cu proprietarii din blocul afectat de explozie şi reprezentanţii Delgaz Grid şi ai proiectantului

19 decembrie 2017 | Administratie

În urma problemelor cu care se confruntau proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentanţii Delgaz Grid şi pe cei ai proiectantului, societatea Sigma, precum şi pe câţiva dintre proprietarii de apartamente şi preşedintele Asociaţiei de Proprietari, Constantin Costic.
Tema discuţiei a fost posibilitatea alimentării cu gaz a imobilului, aflat în prezent în lucrări de reabilitare, astfel încât pereţii interiori să se poată usca înainte de Crăciun iar oamenii să se poată muta în case.
Executantul lucrărilor de reabilitare a reţelei de gaz propusese ca toate apartamentele să fie alimentate o dată, şi anume de vineri, 22 decembrie, însă reprezentanţii Delgaz Grid au solicitat devansarea acestei date pentru a avea posibilitatea efectuării probelor.
Proprietarii au cerut urgentarea documentaţiilor şi a lucrărilor, fiind dispuşi să accepte alimentarea pe rând a apartamentelor, funcţie de cât de repede sunt gata branşamentele.
În urma discuţiilor, s-a ajuns la soluţia alimentării cu gaz a imobilului pe coloană începând de miercuri, urmând ca ulterior să fie alimentate şi apartamentele pe rând.
„Am cerut reprezentanţilor Delgaz şi ai executantului să înţeleagă situaţia oamenilor care nu mai pot întârzia întoarcerea în case şi, în condiţiile legii şi pe principiul siguranţei- atât de importantă în condiţiile în care oamenii au avut de suferit atât de mult, să dea drumul la alimentarea cu gaz. Le-am promis proprietarilor ca vineri să-i vizitez şi să vedem ce s-a făcut şi ce mai este de făcut”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri