Cele mai citite

loader-image
Botoșani
06:32, 19 aprilie 2024
temperature icon 5°C
cer fragmentat
Humidity 79 %
Wind 6 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 11 Km/h
Clouds Clouds: 51%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:16
Sunset Sunset: 19:08

Ultimele Știri

Instituţia Prefectului, sesizată în privinţa situaţiei de la Schit Orăşeni

14 noiembrie 2017 | Administratie

Date fiind evenimentele care au avut loc ieri, 12 noiembrie 2017, la Biserica- monument istoric de la Schit Orăşeni, prefectul Dan Şlincu a invitat astăzi la o întâlnire pe reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei- pr. Marian Timofte, vicarul administrativ al MMB şi pe pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc, pe preotul protopop Lucian Leonte, pe şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie precum şi pe primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină.
Cu această ocazie, reprezentanţii Mitropoliei au precizat că scopul delegaţiei care a ajuns ieri dimineaţă la Biserica „Schimbarea la faţă” din Schit Orăşeni a fost instalarea preotului desemnat să oficieze slujbele religioase, pr. Ovidiu Lăzărescu, nicidecum evacuarea fostului preot Ioan Ungureanu. Reprezentanţii MMB au afirmat că, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor precum şi a Statutului BOR, aprobat prin HG 53/2008, Biserica Ortodoxă Română nu mai are raporturi de misiune şi slujire liber asumată cu domnul Ioan Ungureanu, existând în acest sens o decizie a Consiliului Eparhial.

În contextul în care atmosfera în satul Schit Orăşeni este tensionată, prefectul Dan Şlincu i-a rugat pe reprezentanţii MMB, ai IPJ şi ai IJJ să găsească cele mai bune soluţii, în concordanţă cu normele legale, pentru restabilirea echilibrului între enoriaşi.
„Reprezentanţii Bisericii ne-au explicat pe larg contextul şi măsurile care s-au luat până acum în această situaţie de către organismele BOR, iar cei ai structurilor MAI ne-au informat că intervenţiile pe care le-au avut până acum au avut la bază strict solicitările clericilor”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri